Idei de reorganizare pentru casa ta cu sistemele Elfa și Dolle. Rezistent, stilat și accesibil!

Ți se întâmplă de multe ori să trăiești senzația că nu ai spațiu necesar pentru depozitarea lucrurilor tale, fie că e vorba de haine, încălțări, prosoape din baie sau cărți și acte din birou.

Astăzi îți prezentăm o soluție de reorganizare a casei tale cu ajutorul sistemelor modulare și a cutiilor pentru depozitare. Acum vei găsi uşor orice lucru, mai ales în momentele când ești extrem de grabit(ă).

Sisteme modulare

Sunteți o familie mare, iar dulapurile din dormitor nu mai fac față. Haine multe, dar spațiu puțin. Știm cum e, așa că am adus în Moldova sistemele modulare care te vor ajuta să îţi depozitezi ținutele tale și ale familiei în așa fel încât să fie vizibile, bine organizate și fără nici un risc de șifonare. Mai mult, timpul a devenit foarte preţios, iar atunci când faci ordine prin lucrurile tale sau te grăbești undeva, exact în acel moment îți dorești pe deoparte să poți ușor să le organizezi, pe de altă parte să îți reușească rapid să le găsești atunci când ești grabit(ă).

Sistemele modulare îți vor ușura viața și vor salva timpul tău prețios! Sunt uşor de asamblat şi perfecte pentru spaţiile mici. Fii organizat(ă) cu sistemele modulare!

Coşuri şi cutii pentru depozitare
Și dacă avem un sistem modular sau un dulap acasă, unde vrem să aranjăm eficient orice lucru, atunci soluţia recomandată de noi sunt coşurile şi cutiile pentru depozitare. Magazinul PRACTiC îți propune o gamă variată de cutii și coșuri de diferite dimensiuni și culori pentru toate nevoile și gusturile. În ele poți depozita, de exemplu, lucrurile mai mărunte din dulapul tău și care vrei să le distribui în cutii de diverse culori și dimensiuni. Acestea sunt la fel de utile și-atunci când împarți dulapul cu soțul tău/soția ta, de exemplu, și vrei să diferențiezi lucrurile tale personale de ale soțului/soției.

Coșurile și cutiile pentru depozitare te vor ajuta să îți menții ordinea în dulapul tău!

Sisteme modulare pentru baie, bucătărie sau debara

Cea mai actuală problemă nu e doar vizibilitatea lucrurilor, dar și aerisirea lor. Nu îți dorești să îți ascunzi într-un loc închis prosoapele din baie, de exemplu, sau fructele și legumele din bucătărie. Soluția problemei tale sunt sistemele modulare pentru baie, bucătărie sau debara. Dincolo de argumentele enumerate, aceste sisteme modulare salvează și mult spațiu din casa sau apartamentul tău.

Alege sistemele modulare potrivite pentru casa ta. Pentru mai multe detalii, sună la nr. de telefon: 022 944 966.